Nr. 994, 11.11.2011 - 16.11.2011
Nina May
Ultimul secret al celulelor maligne
Un mister nedezlegat
In lupta lor indarjita impotriva cancerului, oamenii de stiinta din lumea intreaga se straduiesc, de decenii, sa descifreze mecanismul prin care o celula sanatoasa se transforma brusc intr-un monstru malign, care se divide, prolifereaza si creste nestavilit, nimicind tesuturile invecinate, pentru ca, la un moment dat, sa-si raspandeasca odraslele in tot cuprinsul organismului. Acolo, departe de tumora-mama, iau nastere metastazele. Terapiile vizeaza, de regula, distrugerea unui numar cat mai mare de celule maligne, concomitent cu pastrarea celor sanatoase. Un demers indelungat, dificil, ce supune corpul, deja slabit de boala, la eforturi extreme. Operatii, roentgenterapie, chimioterapie, interventii cu laser, terapii imunologice. In majoritatea cazurilor, ele se soldeaza cu succese partiale, reusind numai sa prelungeasca mai mult sau mai putin viata pacientilor. Chiar dupa o anumita perioada de terapie "eficienta" - deci cand tumora intra in remisie, ori dispare complet - se poate intampla ca boala sa revina pe neasteptate, adesea manifestand rezistenta la toate metodele ce dadusera anterior rezultate. Pana in prezent, cercetatorii n-au izbutit sa elucideze cauzele fenomenului.
Ostile stau fata-n fata
Dupa ce armate intregi de oncologi au dat gres in stradania lor de a intelege cum functioneaza mecanismul scapat de sub control al celulelor canceroase, nu m-as fi asteptat, pentru nimic in lume, ca mie, care nu sunt medic, sa mi se ofere mult ravnita dezlegare a enigmei, pe o tava de argint. Aceasta intamplare incredibila a avut loc la o conferinta din Romania. Ascultandu-l pe cel ce vorbea, un terapeut din Germania, pe numele sau Johann Wittmann, parca dintr-o data mi-au cazut solzii de pe ochi: procesul malign este reversibil, afirma el.
Dezamagirea ucide ...
Si chiar dovedea! Mecanismul prezentat era atat de clar, incat oricine il putea intelege, chiar avand foarte putine cunostinte medicale. Si-atunci, de ce nu se aplica in tratamentele anti-cancer? m-am intrebat. Raspunsul n-a intarziat. Acest vis s-ar putea implini, daca medicina oficiala s-ar hotari, in sfarsit, sa deschida ochii, iar nu sa se cramponeze in continuare de acel principiu, din pacate prea des aplicat in lumea stiintifica: "Ce n-are voie sa existe nu exista!". Nimic nu-i supara mai tare pe specialistii cu reputatie consacrata, confortabil instalati in sistem, decat ca unii de alta formatie profesionala sa intre pe terenul lor, ba inca sa faca acolo si descoperiri deschizatoare de drumuri.
Un rebel in lumea medicala
Terapeutul naturist Johann Wittmann stie prea bine cum merg lucrurile, caci a simtit-o pe propria piele. El nu este autorul noii terapii anticancer, ci numai unul dintre putinii care o intrebuinteaza cu succes, deoarece altii, cei mai multi, sau n-o cunosc (din motivele mentionate mai sus), sau o refuza din start, fara a se osteni s-o incerce. Acum, Wittmann lupta din rasputeri pentru a aduce la cunostinta publicului noua descoperire. Ofensiva lui este subminata de un handicap - el nu e oncolog. Si mai grav: n-are nici macar o diploma de medic, ci doar una de terapeut. Si, cu toate ca aceasta este o calificare recunoscuta in Germania - obtinuta in scoli speciale - medicilor in general le este cam la fel de draga pe cat le-ar fi un spin in ochi. Caci terapeutii dispun de solide cunostinte medicale de baza, insa in practica se concentreaza asupra metodelor lor alternative, in primul rand naturiste. Unele dintre ele pot fi explicate stiintific, in schimb altele se intemeiaza pe traditii stravechi care, desi si-au dovedit concret valabilitatea de-a lungul secolelor, nu sunt inteligibile pentru lumea occidentala, din perspectiva nivelului ei de cunostinte si a conceptiei de nuanta materialista ce o caracterizeaza. De aceea, medicina clasica decreteaza in continuare: "Ce n-are voie sa existe nu exista!".
"Cum se spune pe romaneste...?"
Johann Wittmann nu se inscrie in tipologia vindecatorilor-samani, ci este un om care gandeste si, inainte de a actiona, simte nevoia sa inteleaga exact ce are de facut. Il mai deosebeste de majoritatea colegilor sai si dorinta de a transmite aceasta cunoastere pacientilor - si anume, in cuvinte simple, asa incat ei s-o poata intelege.
Speranta salveaza vieti
"Nu dau niciodata un sfat, fiindca un sfat se bazeaza pe necunoastere", subliniaza el si adauga: "Daca nu stiu ceva sau nu pot sa explic, ma tin deoparte". In stilul lui original, el expune procese biochimice complicate, dand neobosit din maini si apeland la comparatii neortodoxe. Desigur ca pe un ascultator cu pregatire stiintifica il poate enerva la culme acest mod de exprimare, staruinta de a cobori la nivelul profanilor, prin inlocuirea termenilor de specialitate cu imagini expresive. El spune "micile centrale energetice", in loc de mitocondrii, "tentacule" in loc de receptori, apoi foloseste un toc de ochelari cu o bomboana inauntru, pentru a arata cum trece o molecula de zahar prin membrana celulara, cu ajutorul insulinei.
In aceasta postura l-am intalnit, pentru prima oara, pe Wittmann, pe cand sustinea o comunicare la un seminar desfasurat la Bucuresti. Era o zi de vara fierbinte, mult mai potrivita pentru o excursie la munte sau un picnic pe malul marii. Din instalatia de climatizare se rostogoleau valuri de aer racoros, iar vorbitorul de la pupitru gesticula insufletit si se chinuia cu limba romana. Foliile proiectate pe perete erau insa inscriptionate in germana. "Cine le mai poate citi, in afara de mine?", ma intrebam eu, in vreme ce conferentiarul facea eforturi sa ilustreze cumva metabolismul celular. Din cand in cand, arunca o privire disperata in jur, cautand ajutor: "Cum se spune pe romaneste?". Ce l-o fi adus pe "neamt" aici? ma intrebam. Si cum de cunoaste limba romana? De curiozitate, am ramas sa-l ascult pana la sfarsit.
Apoi, la un moment dat, am cazut prada unei agitatii interioare. In spatele prezentarii acelor folii ce contineau adevaruri stiintifice de mult cunoscute, am descoperit deodata o logica uluitoare. Ca si cum o serie de piese ar fi venit sa se aseze unele langa altele, urmarind disciplinate un fir rosu. Le urmaream cu incordare crescanda, pentru a le descifra directia. Un lucru imi era clar: noile teorii nu sunt niciodata cu adevarat noi, ele rezulta din descoperiri anterioare, ce trebuie doar combinate corect, pentru a dinamita vechiul cadru. Insa nu oricine are inspiratia geniala de a o face. Si, mai ales, nu e in stare sa conduca ascultatorul pas cu pas prin acest proces al descoperirii, punandu-l in situatia de a-l trai nemijlocit, ca si cum revelatia i-ar apartine in exclusivitate lui insusi. Johann Wittmann parea sa posede acest talent. M-am inclinat spre fotoreporterul care statea langa mine si i-am soptit la ureche: "George, te rog sa fotografiezi neaparat fiecare folie de la conferinta asta". Deja incepusem sa banuiesc incotro intentiona vorbitorul sa-si duca publicul. Serios documentat, citand realitati recunoscute stiintific, el ajungea la o concluzie noua: tumora maligna isi are originea intr-un singur derapaj metabolic. Daca ataci cancerul exact in acest punct, dezamorsezi automat si acele celule care, altfel, se dovedesc rezistente la orice terapie.
Autodidact din disperare
Cum ajunge un simplu terapeut la o asemenea descoperire de insemnatate uriasa? Svabul din Banat, care emigrase in Germania inca in perioada comunista, si-a croit drum ca autodidact prin jungla reactiilor biochimice ale proceselor metabolice, pana a patruns in detaliu tot ce se petrece in interiorul celulei. Un caz de cancer in propria familie il motivase, pentru a se dedica acestor cercetari. "Procesele metabolice sunt dependente de substante pe care organismul fie le produce singur, fie le asimileaza din hrana", spune el. "Ele pot fi asadar activate sau franate prin aportul de anumiti nutrienti sau prin lipsa lor. La fel stau lucrurile si in cazul cancerului". Acest principiu il aplica acum Wittmann la pacientii sai. Dar, intrucat intampina nenumarate obstacole in Germania, unde li se interzice terapeutilor sa-si faca publicitate dand bolnavilor sperante de vindecare, el se gandeste daca n-ar trebui sa se intoarca in vechea sa patrie, Romania.
Insa el, inainte de toate, se simte dator sa transmita si altora ceea ce a invatat. Anul trecut a tinut un seminar de perfectionare pentru cadrele medicale, la Resita. A urmat, in vara acestui an, conferinta de la Bucuresti. Publicul s-a aratat deosebit de interesat. E drept, cativa medici au iesit grabiti din sala, dupa ce au aflat ca Wittmann nu e oncolog, ci un soi de rebel in lumea medicala. Insa o mana de doctorite tinere, mai receptive, au ramas pana la final. Restul de ascultatori erau pur si simplu profani, atrasi de subiect.
Celulele trebuie "reeducate"
Johann Wittmann
Terapia folosita de Johann Wittmann in prezent se bazeaza pe ideea ca boala canceroasa se prezinta in doua forme de baza: una "benigna", in care celulele se divid nestapanit, dar tumora deranjeaza tesuturile din jur numai prin volumul ei - si una maligna, care formeaza metastaze si este rezistenta la metodele clasice de tratament. Si forma "benigna" a cancerului trebuie tratata, dar ea nu e nici pe departe atat de agresiva. Conform observatiilor ce stau la baza terapiei aplicate de Wittmann, chimioterapia topeste doar celulele benigne dintr-o tumora, pe cand cele maligne supravietuiesc in chip ascuns si perfid. Per total, dimensiunile tumorii se reduc, se creeaza aparenta ca tratamentul da rezultate. Totusi, o cantitate infima de celule maligne este suficienta pentru a relansa cancerul, de asta data cu metastaze si celule rezistente, ce nu mai raspund la nici un tratament. In conceptia lui Wittmann, ambele forme de cancer necesita chimio sau roentgenterapie - cu deosebirea ca, in prealabil, celulele maligne trebuie supuse unei "reeducari", care le determina sa-si reia activitatile metabolice tipice pentru celulele sanatoase.
Un mecanism nefast
Ca sa intelegem mecanismul prin care o celula benigna (buna) se transforma intr-un monstru ucigas, trebuie sa ne intoarcem in anul 1924. Atunci, medicul german Otto Warburg a observat ca unele celule canceroase isi extrag energia necesara nu din oxigenul introdus in organism prin respiratie, ci din procese de fermentatie - chiar si atunci cand au la dispozitie oxigen. Cand celulele fermenteaza, ceva nu e in regula cu ele. Inseamna ca sunt bolnave. Acesta este asa-numitul efect Warburg, care i-a adus descoperitorului sau premiul Nobel, pentru ca la putin timp dupa aceea sa se piarda in uitare.
Opt decenii mai tarziu, biologul dr. Johannes Coy, de la Centrul german de cercetari oncologice din Heidelberg, a reluat studiul celulei maligne de acolo unde fusese lasat de Warburg. Coy a descoperit gena care declanseaza derapajul metabolismului energetic si i-a dat denumirea TKTL 1. Rezultatul cercetarilor sale a fost publicat in 2005. Asadar, pentru a combate cancerul cu o terapie eficienta, ar fi nevoie de un medicament care sa faca inactiva gena TKTL 1. Vestea proasta este ca realizarea unui asemenea medicament ar dura multi ani, scria Coy intr-un articol din 2009. Exista, totusi, o metoda prin care celulele maligne pot fi obligate sa redevina cel putin benigne, in acest stadiu fiind sensibile la tratamentele clasice.
Pe baricade
Descoperirea lui Johannes Coy este deschizatoare de drumuri pentru tratarea formelor de cancer rezistente la orice terapii. Dar, intrucat nici Institutul de cercetari din Heidelberg, nici Societatea germana de oncologie nu si-au dat acordul pentru dezvoltarea imediata a unei terapii bazate pe aceste noi cunostinte, biologul a demisionat si, fara a mai sta pe ganduri, si-a investit intreg avutul personal in infiintarea unei firme care produce substantele necesare pentru reeducarea celulelor maligne. Cand, in munca sa de documentare, svabul Wittmann a intalnit teoria lui Coy, s-a hotarat s-o aplice fara intarziere la cabinetul sau. Asa a inceput colaborarea dintre doi idealisti, care si-au dat mana in lupta comuna contra cancerului - ajungand, fara voia lor, sa se razvrateasca impotriva establishmentului medical.
Reeducarea celulelor se obtine, practic, cu ajutorul unor suplimente alimentare. Ele n-au cum sa faca vreun rau, caci e vorba de grasimi, proteine si vitamine, in combinatie cu o dieta ce exclude zaharul. De asemenea, trebuie continuat in paralel si tratamentul clasic anticancer. In aceste conditii, Wittmann considera ca incapatanarea de a respinge metoda lui Johannes Coy, doar fiindca n-a fost inca verificata "experimental", nu e altceva decat o revoltatoare lipsa de responsabilitate. Deoarece marea majoritate a medicilor refuza ori nici macar nu cunosc terapia lui Coy, la cabinetul sau vin numai bolnavi in faza terminala, cei condamnati definitiv, trimisi de oncologi sa moara acasa. "Eu tratez pacientii pe care medicii i-au aruncat la gunoi", spune Wittmann cu tristete. Ca si cum atat n-ar fi de ajuns, legislatia germana nu-i permite sa faca publicitate pentru terapia intrebuintata. Atunci, cum sa afle bolnavii despre ea?
Cuptoarele vietii
Pentru a intelege cum pot fi determinate celulele bolnave sa treaca de la fermentatie inapoi la valorificarea oxigenului adus prin respiratie, insanatosindu-se, trebuie sa ne reamintim de efectul Warburg. In interiorul fiecarei celule, explica Wittmann in conferinta lui, se gasesc niste "mici cuptoare" care ard glucoza, fabricand astfel energie. Oamenii de stiinta le numesc mitocondrii. Ele au luat nastere, in cursul evolutiei, din bacterii pe care celula le-a incorporat odata cu aportul de hrana - numai ca n-au fost digerate, ci au continuat sa traiasca latent, ba chiar au fost de folos celulei prin activitatile lor metabolice: au produs energie. Prin urmare, centralele energetice din celulele noastre sunt de fapt bacterii primitive. Prin arderea glucozei cu ajutorul oxigenului, ele produc energie pentru celula-gazda - acesta este procesul numit "respiratie celulara". Inima bate, plamanii se dilata, stomacul, vezica biliara si intestinul executa miscari peristaltice - toate acestea, pe baza respiratiei celulare. Datorita mitocondriilor!
Si secretul tumorilor maligne se ascunde in mitocondrii. Gena TKTL 1, descoperita de Coy, scoate pur si simplu din functiune mitocondriile. Astfel se blocheaza respiratia celulara, care ar permite celulei sa recurga la alte surse de energie in afara de zahar. Celula regreseaza. In loc sa respire, ea obtine acum energie din fermentarea zaharului, al carui produs rezidual este acidul lactic. Si, intrucat acest mecanism nu e foarte eficient, el necesita cantitati uriase de zahar, pentru a fabrica energie, la un nivel mai degraba modest. Intr-adevar, numai pentru a-si asigura energia indispensabila cresterii si diviziunii sale, o celula maligna consuma de 20-30 de ori mai multa glucoza decat una sanatoasa. Aceasta explica de ce bolnavii de cancer slabesc si se simt epuzati, oricat de consistent s-ar hrani. Celulele canceroase mananca tot zaharul, cele sanatoase fiind lipsite de el. In acelasi timp, ele inunda tesuturile invecinate cu acid lactic, o substanta daunatoare, ce distruge celulele sanatoase. Astfel tumora isi face loc, cucerind treptat tot mai mult teren.
Foamea de glucoza a celulelor canceroase nu e deloc o noutate pentru specialisti. Exista studii care atrag atentia asupra faptului ca glicemia marita se asociaza, adesea, cu un risc sporit de cancer. Asadar, excesul de zahar poate determina celulele benigne, dar care au inceput sa creasca necontrolat, sa-si dezactiveze mitocondriile. Cu alte cuvinte, sa devina maligne.
Deoarece o asemenea celula canceroasa depinde de consumul de zahar, ca unica sursa de energie, urmatorul pas logic este sa i se intrerupa aprovizionarea printr-o dieta saraca in carbohidrati. Drept urmare, ea fie va muri - ceea ce este de dorit -, fie va fi constransa sa-si repuna in functiune mitocondriile. Exact asta se intelege prin asa-numita "reeducare". In acest mod, celula maligna se transforma intr-una canceroasa benigna, care este mai putin distructiva si mai usor de combatut. Ar mai fi de adaugat un amanunt: celulele sanatoase nu sufera niciodata din pricina carentei de zahar. Cand nu au glucoza la dispozitie, ele apeleaza automat la oxidarea beta.
Acidul lactic favorizeaza cresterea tumorilor
Concomitent, trebuie tratat si excesul de acid lactic, fiindca el aduce prejudicii enorme celulelor sanatoase. Unele cercetari efectuate in anul 2000 au evidentiat legatura directa dintre nivelul ridicat de acid lactic si constituirea metastazelor. Dar nu numai atat: mantaua de acid lactic ce inveleste tumora o apara de atacurile fagocitelor "ucigase", armata sistemului imunitar, distrugand 95% din ele. Si tot acidul lactic stimuleaza formarea de vase sanguine care vor alimenta tumora cu cantitati suplimentare de zahar. De aceea, Wittmann a considerat necesar sa includa in terapia sa si masuri de reducere a nivelului de acid lactic. Paradoxal, aceasta se realizeaza printr-un aport suplimentar de acid lactic.
Deoarece, atunci cand trece mai intai prin tubul digestiv, el neutralizeaza acizii din organism. Tocmai din acest motiv este atat de sanatos iaurtul. A treia componenta a terapiei nutritionale consta in utilizarea anumitor uleiuri de calitate superioara, care diminueaza, la randul lor, productia de acid lactic si, totodata, asigura aprovizionarea cu energie a celulelor sanatoase. In acest mod se evita slabirea organismului. Singurele care vor flamanzi sunt celulele canceroase.
Inca o constatare ce pledeaza in favoarea metodei lui Coy este aceea ca tesuturile care nu se hranesc preponderent cu glucoza sunt rar atacate de cancer - un exemplu ar fi inima. Alimentatia eschimosilor consta in mare parte din grasimi si proteine, iar cancerul cu metastaze este o raritate la ei. Pe de alta parte, intalnim cancerul ca o cauza frecventa a mortii la animalele hranite de om: caini, pisici, cobai, care primesc de obicei resturi de mancare bogate in carbohidrati. Din nefericire, fiind unul dintre alimentele cele mai ieftine, zaharul e prezent ca adaos in multe conserve. El se ascunde si in produsele pretins neindulcite, ca sosurile pentru salate, ketchupul, castravetii murati in otet sau mustarul. Zaharul se numara in continuare printre alimentele de baza, alaturi de altele care contin carbohidrati simpli, ce provoaca o crestere rapida a glicemiei: painea alba, pastele, orezul. Chiar si produsele destinate copiilor, despre care s-ar crede ca au in compozitie ingrediente deosebit de valoroase, se bazeaza inainte de toate pe zahar: cerealele pentru micul dejun sau napolitanele care isi fac reclama cu "o portie sanatoasa de lapte". Traim intr-o societate in care suntem educati sa mancam lucruri dulci. Din frageda copilarie, suntem recompensati cu dulciuri. Caci dulcele creeaza dependenta si ne tenteaza sa-l consumam in continuare - adica sa-l cumparam. In fond, despre asta e vorba. Asa vazand lucrurile, cancerul ar putea fi un fel de pedeapsa.
In concluzie, secretul cancerului se afla in mitocondrii. Aceste bacterii primitive, incorporate mai intai ca hrana, iar apoi integrate in structura celulei, trebuie sa lucreze, pentru ca organismul nostru sa poata respira. Daca ele isi intrerup functionarea, celula incepe sa fermenteze. Consecinta acestei recaderi a celulei pe o treapta inferioara din istoria evolutiei sale este cancerul malign, rezistent la terapie si capabil sa formeze metastaze. Metoda descoperita de Coy si aplicata de Wittmann blocheaza acest proces de fermentatie si pune celula canceroasa in fata unei "alegeri": sa moara de foame, ori sa-si reactiveze mitocondriile.
E o terapie fara riscuri, care ne ofera doar sanse. Cancerul este, in sfarsit, o boala vindecabila.
* Contact in Germania: e-mail: praxis@heilpraktiker-wittmann.de, www.heilpraktiker.de
* Contact in Romania: e-mail: aaadina@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu